Să curgă râul…

Pielea lor e moale şi încreţită de ani…Mâinile lor tremurânde sunt întinse după ajutor. Zâmbetul lor îmi moaie inima şi mă face să cad în genunchi în umilinţă. Ei sunt învăţătorii mei.

Îi spăl încet, cu grijă, ca o mângâiere. Apa curge şiroaie de pe corpurile lor şi eu mă gândesc la râuri, la râuri frumoase cu ape repezi.

„Să curgă râul” spune cântecul.

Oasele lor, împingând pielea in umflături moi mă fac sa îi ating uşor. Mă gândesc la durerea lor. Sunt fericiţi după baie şi zâmbesc…zâmbetul lor îmi moaie inima. Mâinile lor le strâng tare pe ale mele ca sa se ridice pe picioarele lor subţiri…atât de subţiri.

Mergem împreună….eu îi ajut să meargă!

Mergem împreună…ei mă ajuta să merg!

Ei sunt învăţătorii mei. Si totuşi ei nu stau la catedre, nu corectează hârtii, nu poarta ochelari…ei stau in scaune cu rotile sau întinşi in paturi in casa Misionarilor de Caritate aici in El Alto, Bolivia. Ei nu sunt îmbrăcaţi frumos, pantofii lor nu sunt împerecheaţi iar cămăşile nu au destui nasturi. Ei nu miros frumos, unii salivează fără control. Nu ştiu să spună cuvinte mari, mulţi dintre ei nu pot vorbi. Ei nu au idei măreţe, mulţi dintre ei vorbesc si râd singuri, uitându-şi numele si vârsta pentru că nu au nevoie de astfel de lucruri în lumea lor fericită.

Trebuie sa mă trezesc devreme ca sa merg la casa Misionarilor de Caritate. Un microbuz aglomerat mă duce acolo pe o stradă prăfuită si plina de gropi. In drumul meu vad adăposturi murdare si sărace, câini, grămezi de gunoaie si uneori copii jucându-se. In partea aceasta de oraş oamenii din „campo” vin în speranţa unei vieţi mai bune. Se aşează pe un lot de pământ si stau acolo pana când pământul devine al lor. Nu au apă curentă, nu există sisteme de scurgere.

Uneori e frig si merg repede, alteori, soarele e puternic si pot sa merg mai încet. Corpul meu m-ar duce înalta parte…nu aici. Câteodată nu vreau sa merg. Aud sunetul paşilor mei pe strada pietroasa…aud sunetul cuielor bătute in crucea de lemn. Mă gândesc la ce înseamnă ASCULTAREA în viaţa mea, acum ca sunt aici ca să Îl slujesc pe Dumnezeu. Cuvintele pe care le-am folosit odată trebuie sa devina practica acum. Trebuie sa umblu in lumina Lui acum, sa fiu mâinile, picioarele si trupul Lui.

Mă gândesc la ei şi mergem împreună…ei mă ajută să merg!

Tu ai murit pentru mine!

Eu voi trăi pentru Tine!

Casa e destul de mare si arata frumos. Acoperişul e verde. Verde! Nu avem vegetaţie aproape deloc aici in oraşul nostru cu aspect de desert. Locul acesta e ca o oaza in mijlocul sărăciei din aceasta parte de lume.

Intru…şi văd mâini întinse spre mine. Ei zâmbesc din scaunele lor cu rotile si…îmi moaie inima.

E întotdeauna mult de lucru la baie si merg direct acolo. Corpul meu m-ar duce in alt loc, in alta parte. Baia miroase urat. Respir adânc si intru. Mirosul e puternic dar…ei zâmbesc si…mi se moaie inima.

Pielea lor e moale si încreţită de ani…îi spăl încet cu grija, ca o mângâiere. Apa curge şiroaie de pe corpurile lor şi eu mă gândesc în râuri, la râuri frumoase cu ape repezi. „Să curgă râul”, spune cântecul.

Ei nu vorbesc si comunicam prin atingere. Ii ating, Îl las pe Isus să-i atingă prin mine.

Ei nu se pot mişca—eu sunt mâinile Lui.

Ei nu pot merge—eu sunt picioarele Lui.

Ei nu au pe nimeni—eu sunt trupul Lui.

„Am fost gol si M-aţi îmbrăcat. Am fost bolnav şi aţi venit să Mă vedeţi” (Mt 25:36)

Uneori mă aşez la soare in curtea asfaltata. Sunt atâtea gânduri in mine!

Mă uit la mâinile mele. Sunt sănătoase. Mâinile mele pot face multe lucruri, dar…pot şi lovi.

Mă uit la picioarele mele. Sunt sănătoase. Picioarele mele pot ajuta pe cei care nu pot merge dar…pot calca peste oameni.

Mă uit înăuntru la inima mea. E sănătoasă. Inima mea cunoaşte dragostea dar…şi ura.

Mă gândesc la mintea mea. E sănătoasă. Mintea mea poate construi vise frumoase dar…acum, mintea mea îmi spune ca aş putea să fiu in altă parte, nu aici.

Zdrobeşte-mă, Doamne! Zdrobeşte aceasta inima! Du-mă acolo jos, unde mâinile nu se pot mişca, unde picioarele nu pot merge, unde inimile sunt singure si unde minţile nu pot construi vise frumoase. Isuse, ia-mă acolo unde mergi Tu să plângi cu ei. Învaţă-mă să îi ating ca să Te pot atinge pe Tine.

Du-mă acolo, jos mai întâi ca să mă pot înălţa în zbor după aceea!

Îmi termin lucrul pe ziua de astăzi şi plec. Soarele îmi scaldă faţa în raze calde. Oraşul nostru cu aspect de desert pare diferit privit prin cortina uda care îmi acoperă ochii. Parca nu mai simt pământul sub picioare. E ca si cum un râu frumos cu ape repezi mă poarta in locuri unde nu am mai fost niciodată. Cuvintele mele nevorbite poarta povestea lor. Mâinile mele tremurânde si ale lor merg împreună într-o îmbrăţişare sfântă. Picioarele mele slăbite merg spre picioare puternice cerând ajutor, cerând sa mergem împreună.

Râul curge…si poarta povestea lor către tine.

„El ridică pe sărac din ţărână, înalţă pe cel lipsit din gunoi, ca să-i facă să şadă împreună cu cei mari, cu mai marii poporului Său.” (Ps113:7,8)

Mâinile lor tremurânde sunt întinse după ajutor…mâinile mele sunt întinse către tine…mă vei însoţi in aceasta îmbrăţişare?

Cristina Tudose

(5 sept, 2002, Bolivia)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s