Filipeni patru cu şase şi mai ales versetul şapte

Despre îngrijorări nu avem nevoie de prelegeri. Suntem cu toţii experţi în asta. Cunoaştem conceptul. Nici nu ne pierdem vremea la partea teoretică. Am păşit toţi direct la aplicaţia practică. Ne îngrijorăm. Des.

Mă îngrijorez. Sunt expertă. Şi la teorie, dar mai ales la practică.

Mai sunt expertă la ceva. La a găsi soluţii. Bineee…ştiţi…soluţii teoretice. În clipa în care încep să rumeg problemele în minte, apar şi versetele salvatoare. Le cunosc. Le ştiu. Le găsesc grafic în capul meu aşa cum sunt scrise pe pagină în Biblie. Le urmăresc imaginar cu degetul şi îmi continui drumul spre birou având grijă la trafic.

Sigur, am mai crescut în timp câţiva milimetri spirituali. Am învăţat să mă încred…dar tot om de carne sunt.

Dimineaţa asta m-a găsit alergând printre gânduri negre, traversând absentă străzi în drum spre muncă şi urmărind imaginar paginadin dreapta, jos, unde scrie negru pe alb: Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. (Filip.4:6)

Şi-am tot „citit”, şi-am tot urmărit cu degetul până am zgâriat pagina. Dar îngrijorarea nu pleca.

Deasupra, norii se uitau la mine cu frig.

Apoi s-a ivit soarele pentru o clipă.

Image

Am zâmbit şi am „citit” mai departe pe aceeaşi pagină din minte: Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus. (v7)

Şi a venit pacea. O pace nebună, rotundă şi albastră.

Şi am promis să mă adâncesc mai mult în pagini. Să stau mai mult acolo. Să aştept pacea. Să nu mai alerg.

Filipeni patru cu şase şi mai ales versetul şapte.

 

Advertisements

3 responses to “Filipeni patru cu şase şi mai ales versetul şapte

  1. Numai cand experimentezi pacea lui Dumnezeu, care intrece ORICE pricepere, intelegi si simti pana in cele mai adanci unghere ale fiintei tale, adevarata valoare a acestui verset. Si nu e singurul din Biblie, dar fiecare ti se reveleaza la momentul potrivit si fericirea si bucuria ta e si mai profunda cand realizezi ce bogat esti si nu stii!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s