Cam aşa e Biserica…

Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.”

Atunci ei s-au întors în Ierusalim…

Fapte 1:11-12

Şi de-atunci, în istoria de până astăzi, oamenii vin împreună. Unii se strâng mai ales dimineaţa. Alţii, mai ales seara. Unii în clădiri impunătoare. Alţii în corturi din pânze pe care le întind mereu mai mult pentru a-i include pe toţi. Încă unii se întâlnesc în ascuns, uneori cântând în gând cântece despre libertate. Unii încă se tem de cei care caută să se strecoare în adunările sfinţilor pentru a-i trimite la moarte. Toţi…fără graniţe şi fără deosebire caută să întregească tabloul miresei în aşteptarea Mirelui. Cam aşa e Biserica.

„Să rupi un băţ e un lucru simplu. Să încerci să rupi câteva sute de beţe strânse laolaltă…s-ar putea să fie cu neputinţă. Cam aşa e Biserica.” Aşa îmi spunea cineva la începutul umblării mele cu Hristos. Şi acest lucru mi-a rămas în minte şi în inimă ca fiind de căpătâi în trăsăturile unei biserici. Să ne putem strânge unul lângă altul, băţ lângă băţ, unii mai firavi, alţii mai puternici, poate punând pe cei ca paiele din spicul de grâu undeva în mijloc, iar pe cei parcă desprinşi din trunchiuri groase de copac – spre margini, păzind cu pasiune pe toţi.

Am citit „Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare. (Luca 15:22) şi când am ridicat ochii de pe paginile Scripturii, am văzut oameni alergând spre Isus cu atâta foc şi lăsând în alergarea lor zdrenţe murdare pentru a primi veştminte albe la picioarele Lui. Cam aşa e Biserica.

În Evanghelia vagabonzilor, mi s-a părut că Brennan Manning a scris pentru mine ceva: „Biserica nu e un muzeu pentru cei sfinţi, ci un spital pentru cei păcătoşi”. Şi m-am uitat în jur şi am văzut pe oamenii lui Dumnezeu plângându-și durerile ştiind că ceilalţi se roagă, întind o mână şi plâng cu cei ce plâng. Cam aşa e Biserica.

Am auzit într-o vreme întrebări nebune şi m-am temut. Dar am citit în Fapte 1:4: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. Şi am găsit pacea – o pace care trece dincolo de puterea noastră a înţelege – în adevărul că vom rămâne imperfecţi până la sfârşit; când faţă în faţă cu El, vom vedea dincolo de vălul pe care îl avem acum pe ochi, vom vedea Neprihănirea. Şi am mai înţeles că până atunci, singurul mod în care putem să stăm laolaltă e prin har şi prin acea dragoste care iubeşte vrăjmaşul. Cam aşa e Biserica.

Şi mi-e dor. Mi-e dor de ceva ce nu s-a petrecut încă. Mi-e dor de ziua când va fi ştearsă orice lacrimă, când orice genunchi se va pleca şi când orice limbă va slăvi pe Dumnezeu. Voi spune, cred, alături de voi, „Doamne, noi cam aşa am crezut că este Biserica!”

Iar, El, cu un zâmbet părintesc ne va spune: „Veniţi, robi buni, în odihna Mea!”

Advertisements

One response to “Cam aşa e Biserica…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s