Am închis ochii ușurată că venise clipa aceasta. Fusese o zi lungă, grea și ceea ce simțeam cel mai ascuțit erau lacrimile care mi se zbăteau în gât. Discuția de grup nu îmi captase mintea. Eram obosită.
Am închis ochii și am realizat că nici nu auzisem bine motivele de rugăciune ale grupului. Am început să îmi vărs toată durerea în fața Lui.
Mânuța ei dragă m-a atins și i-am auzit vocea mică: Mami, ești frumoasă!. Am zâmbit și am mângâiat-o ținând ochii tot închiși. Voiam să înțeleagă singură că nu era momentul. S-a depărtat spre cărțile înșirate pe jos, pe sub scaune.
Am continuat. Mă rugam mută pentru…pentru tot ce mă îndurera atunci. Mintea mi-a fugit totuși la ea. Oare era bine să îi fi spus în cuvinte că nu voiam să mă întrerupă? Dacă se plictisește și spune ceva cu voce tare deranjând și restul grupului?
Am revenit la rugăciune.
Din nou mâna ei pe mâna mea. O urmă de iritare mi s-a strecurat în creier. Dar nu am apucat să deschid ochii pentru că mi s-au umplut de lacrimi. Mi-a spus în șoaptă: Mami, ești iubită de Dumnezeu!
Nu ea m-a întrerupt, ci El! Dumnezeu mi-a întrerupt rugăciunea. Și asta pentru că în cuvintele pe care I le spuneam eu, uitam că eram iubită, că eram fiica Lui, că ceea ce ceream era deja știut de El.
Mi-am continuat timpul acela cu ochii închiși mulțumind pentru întreruperi.
Îi mulțumesc și acum pentru felul frumos în care El mă îmbrâncește uneori în timpul zilei, în timpul râsului și al plânsului, în timpul în care mi se pare că știu ce fac.
Mami, ești iubită de Dumnezeu!
from ashes 
Frumos, de multe ori uitam iubirea Lui eterna.