Am căzut, dar m-ați prins în brațe

Vioelta Sandu

Sursa foto – Violeta Sandu. Folosita cu permisiunea artistei.

 

Mai întâi am căzut în gol

Când s-au stins ultimele luminițe de pe cer au început se audă voci negre vestind sumbru ce ar putea să se întâmple. Strigătul le-a fost prea puternic și m-am oprit să-l ascult. Și am privit cu teamă spre anul care începe acum. Și am căzut în gol…

Am scrâșnit din dinți la circumstanțele paralizante din viața mea și m-am întrebat de ce sunt croite așa de strâmb lucrurile. De ce trebuie ca cei muncitori să nu-și primească plata? De ce trebuie ca nedreptatea să întunece ce e bun? De ce se zguduie pământul sub picioarele unora, când cei mai mulți par să calce pe loc tare?

Am scris fără vorbe scenarii în care iubirile mele și-ar continua viața fără mine. Am stabilit cu gâtul încordat de durere detalii despre viața lor pe mai departe. I-am mângâiat fruntea ei întrebându-mă cum ar crește fără respirația mea în părul ei? Am plâns ascunsă la pieptul lui întrebându-mă cum ar continua el singur?

Am descleștat fălcile și am strigat către Creatorul meu și L-am întrebat care îmi e vina? Am întrebat de ce arăta deodată a tiran nemilos, când cu o clipă înainte era tătic iubitor. Am întrebat ce era cu atâtea cuvinte din Scriptură care parcă râdeau de mine. Am întrebat unde e mâna aceea care i-a ținut pe alții la adăpost. Am cerut pace și pacea nu venea!

Mai întâi am căzut în gol…și apoi căderea s-a făcut rostogolire…de pe un braț pe altul. Erau brațe multe, așezate unele sub altele și nu toate erau puternice.

Au fost brațele celor care încurajează prin cuvinte.

Au fost brațele celor care plâng lacrimile altora.

Au fost brațele vindecătoare ale celor în halate albe.

Au fost brațele pline cu lucruri necesare ale unui binefăcător care, fiind fără chip, semăna tare cu Dumnezeu.

…și au fost ochii mei care au început să vadă din nou.

Mai întâi am căzut în gol…și apoi am auzit din nou cuvinte din Cuvânt și nu mi s-au mai părut crude. Apoi am privit în jur și aceleași brațe arătau spre Creatorul meu…care era din nou tătic iubitor. Și m-am urcat la El în brațe și am dat drumul celui mai sfâșietor plâns. Și am plâns până a venit pacea. Încet. Așa cum vin zorii.

Nu s-au îndreptat toate circumstanțele. Și tot mai plâng. Puțin. Verdictul în dreptul sănătății mele nu e negru, e doar cu puține pete gri. Mai îngrozitoare a fost frica și minciuna. Fața nu îmi este luminată, iar liniile adâncite de pe fruntea mea se văd mai bine parcă.

Sunt cicatrici de la război. Dar…a venit pacea.

Mai întâi am căzut în gol…dar chiar și golul acela e plin de materia care Îl cântă și Îl laudă pe Dumnezeu – Creatorul – Tăticul iubitor.

Advertisements

4 responses to “Am căzut, dar m-ați prins în brațe

  1. Ironia face că citeam tocmai ieri din cartea lui Iov. Poate tocmai din cunoașterea faptului că acolo lucrurile nu fac dintr-un om eroul principal. Am citit să învăț cum viețile noastre pot fi o scânteie de bunătate care apoi se stinge..
    Observ că unii învață și prin alte greutăți. Multă putere îți doresc, Cristina:)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s