După 20 de ani…

poza

Au trecut 20 de ani de când viața mea a căpătat viață.

Jumătate din umblarea pe pământ mi-am petrecut-o alături de El. Când mai aproape, când mai departe.

 

Șchiopătând – mai mult decât alergând.

Cu răni – mai mult decât cu triumf.

Cu întrebări – mai mult decât cu răspunsuri.

Zdrobită – mai mult decât întreagă.

…și totuși atât de înfrumusețată în mâna Maestrului!

…și totuși cu infinit mai multe victorii decât aș fi avut dacă aș fi fost eu la cârmă!

…și totuși cu mult mai multă bucurie și pace decât aș fi avut dacă mi-aș fi orchestrat singură viața!

Am învățat…

Am învățat că mă aflu într-o relație de dragoste cu Iubitorul, nu cu iubirea abstractă. Iar asta a făcut din conceptul filosofic o realitate cu chip, cu glas, cu lacrimi și cu nădejde.

Am învățat că Divinitatea este o Persoană care a ales să poarte carne ca a mea și să pășească prin praf ca mine. Și asta mi-a amintit mereu că nu sunt singură.

Am învățat că durerea cea mai sănătoasă este aceea pe care am simțit-o atunci când Dumnezeu mi-a arătat ce nu era bine în viața mea. Am învățat să iubesc sfâșierea care îmi aduce duhul zdrobit în fața Celui care m-a creat din lut.

Am învățat că frica e un dușman slab, un dușman căruia doar eu îi dau putere atunci când aleg să mă așez sub jug ca un animal ce urmează să fie tăiat.

Am învățat că nu pot trăi fără să lupt. Am învățat că nu pot iubi fără să lupt. De aceea am dinți și gheare.

Am învățat că ispita cea mai dulce este să devin Dumnezeu în propriul meu univers. Așa arată pofta de a-mi conduce viața după coordonatele mele.

Am învățat că în timpurile în care am crezut că gust cea mai adâncă singurătate, când am crezut că sunt cel mai jos, mâna Lui a fost de fapt cel mai intens prezentă sub tot ce mă apăsa.

Am învățat că atunci când am crezut că sunt sus, pe culme, privirea mi-a fost adesea în altă parte, nu la El. Și asta pentru că mândria năruiește într-o clipă legătura cu Creatorul meu.

Am învățat că păcatul nu este o rupere a unui contract care îmi asigură viața, ci o îmbolnăvire din care pot ieși. Cu balsam de la El. Iar asta înseamnă nădejde.

Am învățat că nici un drum nu e drept, că urcăm și coborâm necontenit.

Am învățat că biserica, imperfectă și plină de alții ca mine, este locul în care pot merge fără teamă chiar și când pașii m-ar purta în altă parte.

Am învățat că e mai înțelept să tac și să iubesc cu fapta.

Am învățat că moartea prin care trec în fiecare zi mă aduce mereu mai aproape de viața pe care El a plantat-o în mine.

Am învățat că nu sunt chemată să transform pe nimeni, ci să fiu un semn către Împărăția Lui.

Am învățat că smerenia înghițită forțat nu mă înalță nici în ochii oamenilor și nici în ochii Lui. Am învățat că am voie să mă privesc în oglinda iubirii Lui și că am voie să mă bucur de ce văd acolo. Am învățat că am voie să mă văd înfrumusețată, pentru că mâna Olarului nu greșește niciodată și că făptura mea este de fapt o dovadă a frumuseții absolute. Am învățat că am voie să îmi ridic privirea și să pășesc demn printre clipe și pietre, pentru că pașii mei vor răsuna a chemare pentru cei care încă nu și-au găsit drumul.

Și atât de mult aș vrea ca viața mea să mai primească…măcar 20 de ani și de aici înainte!!!

Și atât de mult aș vrea ca ființa mea să poată mușca cu sete din tot ce înseamnă viață!!!

Și atât de mult aș vrea ca viața mea să fi contat mult pentru viețile celor din jurul meu la trecerea dincolo!!!

 

Advertisements

One response to “După 20 de ani…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s